Looking for something?

In Standard

Traseul turistic – Deceniul deportărilor din Basarabia

Traseul turistic – Deceniul deportărilor din Basarabia

„Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” Nicolae Iorga

IMG_6399

Sincer, ieri am fost prea bulversată ca să scriu acest articol, am încercat de vreo câteva ori și am renunțat. Am trăit atâtea emoții, de la suferința celor deportați,  senzația că vrei să te strângi într-un colț și să plângi în hohote pentru sutele de mii de oameni care au trecut prin aceste momente de calvar, până la senzația de bucurie că ei totuși au avut tărie și credință și demnitate să reziste, să supravețuiască, să ia viața de la capăt oriunde în lume, chiar și în cele mai friguroase locuri de pe pământ. Seara am ajuns acasă epuizată nu doar fizic dar în cea mai mare parte moral și când am mers la culcare i-am mulțumit Domnului pentru viața liniștită, pentru casă, pentru mâncarea din abundență pe care o avem pe masă și cel mai important pentru oamenii dragi care ne sunt alături.

Miercuri am participat la un eveniment care a comemorat 67 de ani de la cel de-al doilea val de deportări care au avut loc în istoria țării noastre. Astfel, a fost lansat un traseu turistic care reunește unele din cele mai importante locuri care încă reușesc să păstreze vie memoria celor care au avut nefericita soartă să fie deportați sau represați politic. Fiți atenți acest circuit turistic nu a fost lansat de către autorității ci de către o agenție de turism care a decis că oamenii, nu doar din țara noastră, merită să cunoască atrocitățile la care au fost supuși străbunicii și bunicii noștri, și că generația tânără e obligată să parcurgă acest traseu pentru a nu uita istoria neamului nostru.

Acest traseu trebuie să fie înclus în programa  școlară și fiecare elev să meargă pe urmele istoriei și să afle de la prima sursă toate evenimentele tragice prin care i-a fost dat să treacă poporului nostru.

În traseu sunt incluse mai multe destinații care într-un final reușesc să creeze un tablou perfect a deportărilor, circuitul se axează pe cel de-al doilea val de deportări care a avut loc la sfârșitul anilor ’40. Toată această aventură se începe la Monumentul Deportaților care se află la Gara Feroviară după care urmează deplasarea spre satul Mereni, alegerea satului Mereni a fost una strategică deoarece anume de aici în seara zilei de 5 iulie au fost deportate cele mai multe familii. Satul era unul cu oameni gospodari și intelectuali care au luat parte la Marea Unire și au partcipat direct la formarea Sfatului Țării. Satul și astăzi este unul foarte frumos și se vede că acolo trăiesc oameni gospodari. În muzeul satului găsim o secțiune aparte destinată familiilor care au fost deportate dar și ceva unic – poza unui călău care a trimis la moarte sigură familii întregi, mame cu copii mici și bătrâni care nu purtau nici o vină.

img_6430

La moment în sat se lucrează la un muzeu în are liber destinat victimilor represiunilor politice care va conține mai mult de 10 module, în proces de finalizare este modului „Casa părintească” protoptipul unei case țărănești din anii ’30-’40. Acest muzeu este unic în țara noastră și vine să demonstreze că încă nu totul e pierdut și că avem speranța că sunt oamenii care nu uită de identitatea noastră națională.

La întoarcerea în Chișinău am mers să descoperim ceva ce nu este destinat persoanelor care suferă de claustrofobie, celule NKVD-ului care se află la subsolul unei clădiri de pe strada București intersecție cu Vlaicu Pârcălab și au fost lăsate de izbeliște de către autorități. Acolo e un spectacol greu de descris trebuie să mergeți și să vedeți cu ochii voștri și să simțiți mirosul și starea de neputință care te cuprinde.

Traseul urmează cu vizitarea Museului Casei Armate unde secțiunea dedicată victimilor represiunilor politice este una impresionantă, anume conceptul este unul deosebit. Spre seară am mers și la Muzeul Memoriei Neamului, muzeu și casă de creație susținut de către Asociația Victimelor Regimului Comunist, dar despre asta am să vă vorbesc în altă postare, sunt prea multe de spus.

img_6526

La încheierea circuitului am vizionat spectacolul „Vis Frânt” la Teatrul Etnic de Etnografie și Folclor „Ion Creangă”, un spectacol al cărui regizor este fiu de deportați și care a încercat să redea povestea deportării familiei sale printr-un spectacol, un spectacol excepțional în timpul căruia mi-au curs lacrimile șiroaie și nu am rezistat până la final, am ieșit afară să iau o gură de aer, simteam că mă sufoc de durere și furie, de durere pentru viețile oamenilor care au fost distruse de un regim crud și stupid, și de furie de nedreptatea pe care au suferit-o strămoșii noștri.

Nu uitați istoria neamului și nu vă îndepărtați de rădăcini și de identitatea națională.

Pace!!!

0 Comment 441 Views
%d blogeri au apreciat: