Looking for something?

In Image

„Sub constelația lyrei” de Lilia Calancea

„Sub constelația lyrei” de Lilia Calancea

„Sub constelația lyrei” de Lilia Calancea era în lista mea de cărți pe care vreau neapărat să le citesc, încă de când a apărut și tot nu găseam timp s-o citesc. Iar când am văzut-o pe raftul bibliotecii am zis că acum i-a sosit timpul, că acum e momentul potrvit și am fost prima persoană care a împrumutat-o din bibliotecă.

Voi aveți așa momente când împrumuți o carte și o citești și după ce ai citit-o ți-a plăcut atât de mult, că vrei s-o cumperi s-o ai în biblioteca ta, ca să revii la ea ori de câte ori vei avea nevoia? Păi uite pentru mine această carte este acea pe care vreau s-o am la mine în bibliotecă 🙂 Mi-a plăcut atât de mult că aș vrea s-o recitesc, chiar dacă abia am terminat-o de citit.

Chiar dacă unii zic că prea greu se citește, că abundă de detalii mie mi s-a părut că anume acesta este farmecul acestei cărți. Datorită ei am ajuns, chiar dacă imaginar, pe malul Mării Egee, am colindat prin ținuturi mitologice și am descoperit prin ochii autoarei niște locuri de poveste, care nuștiu dacă există în realitate, dar tare mi-aș dori să fie adevărate.

Dar cartea nu are un subiect chiar fericit, „Sub constelația lyrei” este despre două femei bolnave de cancer care se întâlnesc întâmplător pe coridoarele spitalului de oncologie și care află, în acel moment că mai au de trăit doar 4 luni. De aici începe aventura lor și dorința de a face aceste 4 luni cele mai frumoase și mai memorabile din viața lor. Se aventurează spre mare, spre țărâmuri mitologice, unde se descoperă pe ele însuși, așa cum n-au mai făcut-o până acum.

„Reproșurile …, repetă Tina mâhnită. Reproșurile mi-au otrăvit sufletul de mică. De când nu puteam încă să citesc sau să scriu. Și de ce oare adulții nu găsesc nimic mai potrivit decât reproșurile pentru a însemna cu roșu în memorie primii pași greșiți pe cale de descoperire a lumii? De ce oamenii nu înțeleg că nu pot naște îngeri? De fapt, îi nasc, dar le taie aripile cu reproșuri, apoi cu aceleași reproșuri, mai târziu le reproșează lipsa lor.”

„Cât de ușor e jignești sufletul din cauza trupului. Trupul copilului îl cureți cu săpun, dar sufletul? Cu ce? În câți ani? „

„Se spune că un copil nu crește teafăr dacă nu e îmbrățișat în fiecare zi, dacă nimeni nu-i spune că e iubit.”

„Importantă e doar dragostea, nimic altceva.”

„De ce oare adulții nu înțeleg că insuficiența de dragoste duce la mari tragedii? Mari tragedii interioare!”

„Grecia mă face lirică, visătoare, gânditoare, extrage din mine tot ce e mai luminos, mai senin, mai încântător. Țara asta încurajează și celebrează în orice om partea lui ce mai frumoasă, cea mai sănătoasă, cea mai armonioasă. Poate e un joc al energiilor… Poate e doar darul zeiilor pentru muritori…”

„- Adevărurile nu sunt groaznice în sine, Tina. Noi suntem cei care le vedem așa. Orice adevăr, dacă e capabil să deschidă o ușă blocată de ani de zile, după care ne așteaptă lumina, împăcarea și regăsirea de sine, îmi pare necesar și vital. Nu-ți rămâne decât să accepți și să cauți o soluție. Să nu mai alimentezi starea de nefericire în care te induce vocea.”

„Cât suntem încă tineri, sănătoși și puternici, nu credem în miracole. Începem să credem în ele doar când pierdem totul, brutal. Atunci cel mai neînsemnat lucru care ne-ar putea ușura sau amâna sfârșitul devine miracol. O petală, un răsărit, un om care te ascultă…”

„- Cătălin, nu trebuie să fii pasăre ca să ai aripi. Și oamenii au aripi.

– Tu ai aripi? rotunji ochișorii băiatul.

– Da.

Făcu un ocol în jurul Liviei:

– Unde-s?

– Acasă, răspunse amuzată femeia. Pe rafturi.

– Nu înțeleg.

– Știi când îmi cresc mie aripile? Când descid o carte. Uite atunci îmi iau zborul, devin liberă, planez… Așa zboară oamenii, Cătălin. Cărțile sunt aripile oamenilor.”

 

 

 

 

0 Comment 633 Views

Related Post

Leave a Reply