Looking for something?

In Standard

Rina Frank – Toate casele au nevoie de un balcon

Rina Frank – Toate casele au nevoie de un balcon

 

 

“Să stai pe balcon era ca și cum ai fi stat în fotoliu să te uiți la televizor. Balconul era televiziunea noastră în direct și, mai mult decât atât, cu actori reali, vii.

Reality TV a fost inventată pe strada Stanton.”

“Sora mea m-a întâmpinat foarte agitată și mi-a spus că am pierdut ceva cu adevărat important.

– Ce am pierdut aici în casă, unde toți sunt triști, când eu jos am dărâmat șapte pietre de una singură? Am întrebat disprețuitoare.

– L-ai pierdut pe Dumnezeu, mi-a răspuns…

– Cum e? am întrebat-o pe sora mea, necăjită că ea îl văzuse pe Dumnezeu și eu nu.

– Frumos foc, răspunse sora mea care observase tot, are părul negru și ochii verzi. Seamănă puțin cu tata.”

“Când îi luase mâna, a simțit un fior în tot corpul. O femeie care se aprinde repede, se stinge la fel de repede, își zise.”

“- Off cât urăsc ziua de joi, i-am spus surorii mele în timp ce urcam treptele.

– Nu-ți place să fii curată? mă întrebă.

– Nu, am răspuns imediat. Oricum, mâine voi fi din nou murdară și atunci ce sens are?

– Eu aș vrea să fiu curată mereu, răspunse sora mea. Dacă aș putea, m-aș spăla în fiecare zi.

– Ai înnebunit? I-am răspuns îngrijorată. Nimeni nu se spală în fiecare zi. Nici măcar cei bogați.

– Sunt sigură că în America se spală în fiecare zi, comentă ea. Și își schimbă chiloții în fiecare zi.

– Nu cred asta, i-am spus surorii mele care știa mereu totul și credea că erau persoane care se spală în fiecare zi și care, cu aceiași ocazie, își schimbă și chiloții.”

“M-am uitat la borcanul cu smântână plin pe jumătate și m-am gândit că, atunci când voi fi mare, o să-i cumpăr tatei toate borcanele cu smânână di lume. Numai pentru el.”

“Se gândi la tatăl ei care, după ce se mutase de la un serviciu la altul, găsise de lucru ca portar la Autocars, prima și ultima fabrică de automobile israeliană, și era atât de mulțumit că, în sfârșit, obținuse stabilitate, încât era cel care trezeagăinile la 4.30 dimineața, iar după o oră, era deja acolo să păzească intrarea în interprindere de orice posibil intrust. Iarna îl auzea îmbrăcându-se în timp ce ploua cu găleata și frigul îi intra în oase pe balconul închis unde dormea, iar când el se ducea să vadă dacă e bine învelită, deși avea deja 16 ani, ea se prefăcea că doarme ca să nu se întristeze că tatăl ei ieșea în frig. Exact ca atunci când mergea cu autobuzul și vedea că un băiat sau o fată care, fără nici un respect, nu oferea locul unei persoane mai în vârstă. I se stângea inima la gândul că mama ei, putea să stea în picioare în autobuz cu plasele de la cumpărături, fără ca nimeni să-i cedeze locul.”

“Iată! Ziua marilor cumpărături se încheiase. Cu bucuria în suflet, care apare în astfel de zile, ne-am întors acasă fericite pentru hainele de mâna a treia pe care le căpătaserăm, haine care aveau să fie spălate în apa de după baia din joia de curățenie. Toate astea înainte să aflăm că există gaura în ozon și că ebine să reciclezi orice lucru. Pentru că noi, care ne reciclam pe noi înșine, hainele noastre și chiar și apa noastră, am fi putut să ne îmbogățim numai din asta.”

“Fericirea e un lucru scump, se gândi ea. Tristețea, în schimb, e mai economică, ca să nu mai vorbim de lacrimi, care sunt producție personală. ”

“- Draga mea, pentru cineva crescut la Wadi Salib și care se căsătorește cu un băiat din Barcelona, cântarul e un lux. Luxul suprem. Mi se părea drăguț să-ți poți spune dimineața: Hei, am un cântar doar al meu. Nu mai am nevoie de nimic de la nimeni.”

“- Oricine salvează un suflet e ca și cum ar salva lumea toată, adăugă și îi spuse că era o onoare pentru ea că au apelat la ajutorul ei.”

“Ultima oară cînd am jucat rummy, tata o convisese pe Fortuna că, dacă Nissim ar fi ridicat din nou mâna la ea, ar fi trebuit să-i spună că nu i se va mai dărui, noaptea. Nu știam ce înseamnă că Fortuna nu i s-ar mai fi dăruit lui Nissim, fapt este că el s-a oprit. N-a mai lovit-o pe ea și a continuat să-și educe copii pedepsindu-i cu cureaua. N-am înțeles niciodată de ce nu puteau și ei să-l amenințe că nu i se vor mai dărui noaptea ca să nu mai mănânce bătaie.

Tatăl meu a inventat feminismul de la sfârșitul anilor ’50, pe strada Stanton, și a primit în casa noastră orice femeie sau copil care erau bătuți.”

“În anii ’60, când toți vroiau să fie la fel, să fie egali, și nu diferiți și excepționali, că să se constituie o societate istraeliană omogenă, Sefi alesese să fie, în mod radical, diferită și înțelesese că a fi diferit înseamnă a fi special.”

 

 

0 Comment 393 Views
%d blogeri au apreciat: