Looking for something?

In Gallery

La revedere, 2016 !!!

Dacă tot anul 2016 e pe sfârșite ar fi bine să facem și niște totalizări. Să ne amintim de cele mai frumoase momente pe care le-am trăit în acest an, realizările pe care le-am avut, experiențele pe care le-am acumulat și momentele mai puțin neplăcute prin care ne-a fost dat să trecem, dar din care am învățat ceva bun, cu siguranță.

Anul 2016 a fost un an bun pentru familia mea și-i mulțumesc pentru tot ce ne-a adus: prima vacanță la munte cu Bogdan, multe călătorii prin țară și dincolo de hotarele ei, primele năzbâtii mai serioase ale lui Bogdan, oameni noi cu care am legat prietenii frumoase, sărbători frumoase alături de cei dragi, multe vizite la bibliotecă și la librărie de unde ne-am ales cu multe cărți frumoase și multe lecturi care m-au marcat. Și desigur, casuța mea virtuală care s-a ales în acest an cu o redecorare frumoasă.

Cel mai frumos în 2016 a fost să descoper că maternitatea este cel mai minunat proces prin care am trecut în viața mea. Să fii mamă și să crești un copil este un lucru imens care presupune multă muncă asupra ta, care presupune să uiți de tot ce credeai că știi până acum despre procesul de educare și să începi să înveți pas cu pas împreună cu copilul tău, să te bucuri de fiecare clipă, să ai răbdare fără margini și să nu uiți că fiecare problemă are o rezolvare și fiecare pahar de lapte vărsat sau fiecare farfurie spartă este un nimic 🙂

Anul acesta am hotărât că nu îmi voi face planuri la sfârșit de an și nu voi scrie rezoluții, ci voi încerca să trăiesc fiecare clipă și mă voi bucura de fiecare încercare, și voi începe chiar de mâine să realizez ce mi-am propus.

Dragilor, la început de an nou vă doresc armonie și binecuvântare în familiile voastre. Multă dragoste și să găsiți mulțumire în lucrurile pe care le faceți. Dar cel mai important multe clipe de fericire alături de cei dragi sufletului vostru. Vă cuprind pe toți virtual și vă mulțumesc pentru că m-ați urmărit în acest an, pentru aprecieri.

Stați aproape și în anul ce vine, vă promitem multe articole frumoase din famila noastră spre familiile voastre.

La revedere 2016 !!!

2017 te aștept cu drag !!!

 

0 Comment 936 Views

Related Post

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: