Looking for something?

In Image

Jocuri de motricitate fină pentru copii

Jocuri de motricitate fină pentru copii

Timpul de afară e tot mai urât și ne ține tot mai mult prin casă, astfel avem nevoie de mai multe activități care să ne țină ocupați și să ne distrăm cât mai mult împreună. Mi-am dat seama că de când Bogdan merge la grădiniță, nu prea avem timp să facem activități, să petrecem timpul împreună așa cum o făceam înainte. Mereu suntem în grabă, mereu avem câte ceva de făcut și mi-am dat seama că îmi lipsea mult momentele noastre împreună. Așa că ieri Bogdan nu a mers la grădiniță și am avut suficient timp să ne jucăm împreună, să facem activități, să facem mâncare, lucrurile pe care le făceam înainte.

Am venit cu ideea de activitate de motricitate fină deoarece Bogdan tot mai mult folosește creionul, pixul pentru a scrie, foarfeca pentru a tăia, iar această activitate este îl ajută să coordoneze mișcările degețelelor ceea ce este foarte important în dezvoltarea motricității fine. Această activitate a fost o provocare pentru Bogdan, îi venea greu să țină penseta și să apuce hârtia subțire cu ea, dar cu multă răbdare și după multe încercări i-a reușit și zâmbetul de pe fața lui mi-a arătat că se bucură de reușită.

Activitatea de separarea a foițelor pe culori cu ajutorul pensetei, nu necesită multă pregătire și nici multe materiale, tot de ce aveți nevoie e:

  • Hârtie de diferite culori
  • Foarfecă
  • O formă de copt brioșe
  • O pensetă

Dar cel mai important foarte multă dispoziție bună și multă răbdare, copilul poate părea neîndemânatic la început, și îi va veni greu să țină penseta corect, răbdați și nu interveniți pentru al ajuta, arătați-i și lasați-l pe el să înțeleagă cum decurge procesul. Lui Bogdan i-a plăcut foarte mult și după somnul de la amiază a cerut să mai jucăm iarăși acest joc, dar reinventat de el 🙂 trebuia să alergăm ambii la farfuria cu hârtii și cine ajungea primul să pună hârtia la culoarea corespunzătoare acela câștiga 🙂 Ingeniozitatea copiilor nu are margini uneori.

Bogdan s-a distrat de minune făcând această activitate, copii învață foarte multe lucruri prin joc, această metodă este perfectă și pentru părinți și pentru copii. Atunci când sunt impuși să facă ceva, contra voinței lor, ei reacționează prin respingere sau încăpățânarea de a face ceva, dar atunci când o activitate se desfășoară sub formă de joc, copii sunt mai interesați și învață lucruri foarte ușor. La vârsta lui Bogdan, el are 3,6 ani el este mereu dornic să afle lucruri noi și mereu curios să descopere ceva deosebit și se plictisește repede de orice activitate, astfel sunt nevoită să vin mereu cu idei noi care să-l țină ocupat cât mai mult.

Un alt joc pe care l-am jucat ieri, la fel ține de concentrare și de coordonare ochi mână, aruncarea mingii de diferite mărimi în pahare de mărimi diferite. Un alt joc care nu necesită materiale complicate sau timp pentru al pregăti. Tot de ce avem nevoie sunt:

  • pahare de plastic de diferite mărimi
  • mingi de diferite mărimi
  • lipici

Cu ajutorul lipiciului lipiți paharele de măsuță sau de altă suprafață și lăsați copilul să arunce mingile mai mari în paharele mai mari și mingile mici în paharele mai mici, dar Bogdan, ca de obicei, și-a făcut singur regulile 🙂 El a decis că e mai bine să facă invers, până a înțeles că mingea mai mare nu nimerea în paharul mic și cădea jos 🙂 Acest joc l-a ținut un timp ocupat și era foarte interesat să câștige, copiii la vârsta asta sunt foarte competitivi și vor mereu să fie primii și să câștige în orice.

Vă recomand cu încredere să încercați și voi împreună cu copii voștri aceste jocuri, sunt perfecte pentru a petrece timpul împreună și a vă conecta cu ei după o zi încărcată și sunt foarte eficiente când vine vorba de învățarea culorilor și dezvoltarea motricității fine și coordonarea ochi-mână la copii.

Voi ce activități mai faceți împreună cu copii voștri, vom fi foarte bucuroși dacă vă veți împărtăși și cu noi 🙂

Dacă doriți să vedeți mai multe activități interesante și nu doar vă invit cu drag să vă abonați la pagina de Facebook a blogului și pagina de Instagram unde suntem destul de activi 🙂

14 Comments 1278 Views

Related Post

14 Comments

  1. Ce jocuri faine! Sunt perfecte pentru pitici, mai ales ca le dezvolta creativitatea! Bogdan oricum este un baietel talentat si istet.☺️

  2. Mereu ai activitati frumoase si interesante pentru copii. Imi plac activitatile voastre! Cred ca va distrati tare bine 😄

    1. Mă bucur mult că ți-au plăcut 🤗

  3. Foarte dragut articolul. Imi place sa stiu ca sunt si copii care nu stau doar cu nasul in tableta!

  4. Ce jocuri dragute!

  5. Ce activitati interesante aveti. O sa le incercam si noi😊

    1. Mă bucur că ți-au plăcut, să-mi zici dacă v-ați distrat bine 🤗

  6. Interesante aceste metode de joaca. Recunosc ca eu nu le-am încercat pana acum

  7. Super dragute activitatile tale. Sunteti „atipici” pentru o lume in care telefoanele, televizoarele sunt totu pentru cei mici 🙂

    1. Noi încercam să combinăm timpul petrecut in fața TV-ului cu multe alte activități.

  8. Cred ca voi pune si eu in aplicare cu copiii de la centrul unde fac voluntariat! 🙂
    E o buna metoda de a ii tine ocupati.

  9. Cat de drăguț este băiețelul!!!! Acest articol m-a încântat.

  10. Mă mai jucam și eu cu nepotica mea cand aveam timp. De multe ori, ea era mult mai indemanatica si avea mai multa rabdare, eu ma plictiseam repede.

  11. conteaza tare mult sa petreci mult timp cu cel mic, imi plac ideile tale! eu ma mai jucam cu nepotii mei cand erau ei mici, acum, ca s-au marit, deja nu le mai captez usor atentia

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: