Looking for something?

In Image

Felicitări handmade pentru 8 Martie

Felicitări handmade pentru 8 Martie

Primăvara e tot mai aproape și luna martie e una dintre lunile preferate de mine, deoarece m-am născut în această lună, sau e luna Mărțișorului și luna în care sărbătorim Femeia în toate rolurile ei. Mie îmi place foarte mult să dăruiesc de sărbători, pe lângă cadou, și o felicitare, să scriu în ea câteva rânduri pentru persoana căruia îi este destinată, ca citind peste ani să-și amintească de cuvintele frumoase și urările de bine.

Așa că am decis anul acesta de Mărțișor și 8 Martie să dăruim câte o felicitare persoanelor dragi din viața noastră. Am făcut acest lucru și anul trecut, însă felicitările nu au ajuns aici pe blog 🙂

Anul acesta am făcut aceste felicitări handmade împreună cu Bogdan, ne-am distrat de minune și a fost și o activitate foarte potrivită pentru sosirea primăverei. Chiar dacă primăvara se lasă așteptată, în acest an, noi o aducem în casele noastre cu ajutorul activităților și florilor frumoase de pe felicitările noastre. Aceasta activitate este una captivantă și poate fi una foarte distractivă pentru copil dacă noi nu se stresăm prea tare și dacă nu avem prea multe așteptări de la ei. Dar, la fel rămâne a fi o activitate de dezvoltare a atenției și a motricității fine pentru copil, și timpul petrecut împreună este atât de important în aceste zile și la această vârstă.

 

Pentru aceste felicitări handmade tot de ce avem nevoie, se găsește probabil în orice casă, hârtie colorată, foarfecă, clei și multă, multă creativitate 🙂 am uitat să zic și o dispoziție bună 😉 Și încă ceva foarte important, multă răbdare, copilul poate fi un pic neîndemânatic și poate lipi mai greu sau poate greși, dar asta nu e ceea ce contează, procesul de lucru și capacitățile pe care le dezvoltă copilul sunt mult mai importante și sunt cele care contează de fapt. Iar mândria și satisfacția copilului de la final sunt atât de prețioase 🙂

 

Pentru mai multe activități și rețete delicioase urmăriți Pagina de Facebook a blogului și Pagina de Instagram.

13 Comments 1151 Views

Related Post

13 Comments

  1. Mi-aș fi dorit să particip la un atelier de 8 martie, dar nu prea sunt în Cluj.

  2. Ce idee frumoasa si creativa! Lucrurile handmade vin alaturi de multa dragoste!🌸💐

    1. Ai dreptate, Raluca 😘

  3. Foarte frumoase felicitarile! Bravo!

    1. Mulțumesc mult, dragă Ana.

  4. Foarte buna ideea cu felicitarile. Consider ca este foarte important sa inveti sa faci lucruri cu manutele tale. Si e o activitate fun pentru copii. 😊

  5. Lucrurile handmade sunt cele mai frumoase. Mi se pare ca atunci cand daruiesti un obiect handmade bucuria este mai mare de ambele parti.

  6. Ce dragute sunt. Se vede ca ati pus suflet.

  7. Sunt absolut minunate! Esti foarte talentata draga mea 😍

    1. Mulțumesc mult pentru apreciere 🤗😘

  8. Astazi toata ziua m-a amenintat fetita mrea ca are o surpriza pentru mine. Nu a stiut sa-mi zica ce, dar in continuu a zis de surprize si sunt curioasa sa vad ce au facut la gradinita

  9. Ce frumoase sunt felicitările. Felicitări!

  10. Oh, dar ce drăguțe sunt! Chiar imi plac!

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: