Looking for something?

In Image

Drumul spre dragostea de sine

Drumul spre dragostea de sine

De mai mult timp încerc să scriu acest articol și tot nu mă puteam decide. Dar iată că am ales să scriu aici părerea la acest subiect. Vreau să fiu sinceră și să vă spun din start, că nu vreau să dau lecții nimănui, să mă laud sau să acuz pe cineva. E experiența noastră, a mea și a lui Bogdan, și vreau să mă împărtășesc cu voi despre reușitele noastre, dar mai mult vreau să mă motivez pe mine, și să-mi dovedesc că se poate, că doar de mine depinde dacă voi reuși sau nu, și chiar vreau să-mi testez limitele.

Eu sunt o persoană care este foarte comodă și foarte greu se decide să schimbe ceva, sau să ies din habitatul meu natural și mă simt bine în pielea mea și încerc să învăț să mă iubesc.

Nu am niciodată o persoană slabă, și nu am dus un mod sănătos de viață, sportul nu a făcut parte din viața mea. Am avut mai multe tentative de a începe să fac sport, să mănânc sănătos dar am eșuat de fiecare dată. Pe la 23-24 de ani au fost cei mai sănătoși ani din viața mea, am început să practic sportul și să urmăresc ce mănânc, și îmi plăcea foarte mult în ce începeam să mă transform, mă simțeam bine în coprul meu și eram mult mai activă și mai fericită. Însă acest lucru nu a durat mul, au avut loc mai multe schimbări în viața mea și am revenit la ceia ce făceam și înainte. Mâncam bine și leneveam în fața televizorului sau a calculatorului.

Revenirea acasă a însemnat și revenirea la noile obiceiuri, sărbători nesfârșite, întâlniri până la miez de noapte cu mese copioase, vizite la părinți care vor mereu să ne hrănească, să nu murim cumva de foame. 😉 Am încercat să merg la sport, am încercat mai multe tipuri de sport și după mai  multe tentative am renunțat.

Și așa am ajuns la o etapă nouă din viața mea, maternitatea, cu 70 de kg am pornit în tot acest proces. În timpul sarcinii m-am îngrășat 25 de kg, mult, foarte mult.

În timpul alăptării am tot slăbit și adăugat la loc și astfel am rămas cu nici mai mult nici mai puțin de 10 kg în plus. De care mi-e foarte greu să scap. Am mers la sport, la Kangoo Jumps unde am slăbit vreo 4 kg și din cauza unui genunchi care a început să mă doare, am renunțat și am adăugat înapoi 5 kg.

Deci, după cum ați înțeles procesul meu de slăbire sau mai bine zis de învățare să duc o viață sănătoasă este unul din zigzaguri. și fiecare zi e o luptă continuă cu mine și cu poftele mele nemiloase.

Educația noastră alimentară are foarte multe lacune și poate pe alocuri nu e vina noastră, a spațiului în care trăim, a obiceiurilor pe care le-am învățat de mici, atunci când toți mâncau ce era și nimeni nu citea lista de ingrediente sau termenul de valabilitate, atunci când ciocolata era un deliciu, „zgucionca” o adevărată delectare culinară, iar înghețata avea gust de lapte de vacă.

Iar sportul nu a fost niciodată o parte importantă din viața mea, chiar îmi rugam părinții să-mi facă scutiri de la lecțiile de educație fizică din școală. Sportul era privit ca o povară care se limita doar la ridicarea trunchiului și alergarea crosului și asta doar pentru a trece colocviul de la sfârșit de an, atât. Nimeni nu vorbea că sportul e ceva benefic pentru corpul și pentru starea ta de bine, că trebuie să-ți iubești corpul, să-l asculți și să-i oferi nutrienții de care are el nevoie, fără excese.

Iar acum, la 30 de ani am ajuns să conștientizez că sportul joacă un rol decisiv în viața mea, pentru starea mea de bine nu doar fizică ci și mentală. Acum am ajuns să fac sport din plăcere și să merg cu drag la sală de 3-4 ori pe săptămână, și scopul principal nu este să slăbesc, ci să mă împac cu mine însumi și să mă accept așa cum sunt, cu + sau – 10 kg. Nu pot să zic că sunt expert, nici pe departe, dar îmi place să învăț în fiecare zi despre rezistența corpului meu, să mă uimesc singură de ce este în stare corpul meu. Și asta în mare parte se datorează și antrenorului, dacă el nu știe cum să te motiveze, pe ce butoane să apese, atunci procesul va fi unul mai greu și fără rezultate pozitive.

Și încă un punct pe care vreau să-l menționez aici, copilul nu este nici într-un caz un impediment în acest proces, el este parte din acest proces, unul în care mama învață să se iubească pe sine și să-i motiveze și pe cei dragi să-i urmeze exemplu. Da, sunt dimineți în care nici ție nu îți vine să te ridici din pat, nu încă să mai scoli un copil mic, să-l hrănești, să-l îmbraci și să duci după tine un sac cu jucării și gustări 😉 E obositor, dar dacă îți găsești motivația și faci acest lucru 21 de zile fără întrerupere intră în rutina zilnică și senzația pe care o ai după ce termini ora de sport, merită tot efortul.

Cred că într-o altă postare am să scriu despre mamele de pe Instagram care mă motivează cel mai mult, nu pot să-mi explic cum le reușesc ele pe toate, poate vă inspiră și pe voi.

 

 

0 Comment 1003 Views

Related Post

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: