Looking for something?

In Image

De ce are nevoie o mamă pentru a fi fericită?

De ce are nevoie o mamă pentru a fi fericită?

Uneori am impresia că noi, mamele suntem cei mai obosiți oameni, că noi avem cele mai multe cearcăne, că noi avem cele mai multe treburi, și apoi mă gândesc la medici, la polițiști la pompieri la brutari și îmi dau seama că noi nu suntem singure în aventura noastră.

 

De ce are nevoie o mamă pentru a fi fericită?

 

E o întrebare la care fiecare mamă ar răspunde diferit, toate într-un cor vor spune de copii sănătoși, de copii fericiți, de copii deștepți. Dar hai să fim sincere dacă nu cu persoana care întreabă atunci, cu noi înșine, de puțin timp liber, de puțin timp pentru propria persoană, de 10 minute după o zi nebună, după o zi în care are grijă de un omuleț, din momentul în care deschide ochii până în momentul când îi închide seara. Munca de părinte e solicitantă și mai suntem presați de societate că vezi dacă copilul nu vorbește la 1.5 ani atunci ceva nu în regulă, dacă nu știe alfabetul la 2 ani e deja o problemă, că alți copii mănâncă fructe și legume și respectă toate regulile de etichetă la masă, că sta la oală de când a început a sta în funduleț și multe altele. Ar fi bine să nu creștem niște copii trași la unison după regulile impuse de societate, ci să ne dăm toată stăruința pentru a crește un individ care are propria personalitate și care nu este fricos și intimidat de regulile prostești impuse de cineva. O persoană care poate decide singur ce e bine și ce rău, și cel mai important ce e mai bine pentru el.

Dar, noi mamele avem cel mai important rol în tot acest proces, și da, oboseala face parte din acest proces, însă într-un final ce contează e că am crescut un om care poate singur decide pentru sine, care poate aduce o contribuție pozitivă în societatea în care a fost crescut, care va fi binevoitor cu cei din jur și va respecta fiecare persoană indiferent de culoare, religie, principii, viziuni politice sau orientații sexuale.

 

Eu respect până la admirație mamele care reușesc să aibă și un serviciu pe lângă faptul că cresc 1-2 copii. Care reușesc după o zi grea de lucru să ofere atenție și copiilor, să reusească să facă și treburile casnice, dar în același timp am și un sentiment de compătimire pentru faptul că ele nu petrec destul timp împreună cu copiii, că nu-i văd cum cresc, cum fac primii pași, cum spun primele cuvinte. Dar asta nu înseamnă că ele sunt mame mai rele sau mai neglijente decât, noi, cele care alegem să stăm acasă și nu neapărat este alegerea noastră, poate din lipsă de curaj, din lipsa unei oferte de lucru care să ne satisfacă.

 

Voi, dragi mămici de ce aveți nevoie pentru a fi fericite? Ce anume vă face să simțiți acel sentiment de bucurie și satisfacție?

0 Comment 128 Views

Related Post

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: