Looking for something?

In Image

Copiii sunt oglinda noastră

Copiii sunt oglinda noastră

Copiii sunt oglinda noastră. Ei au tendința de a imita tot ceia ce facem noi și dacă nu ne place ceva în comportamentul lor, nu sunt ei de vină, înseamnă că noi greșim undeva și ar trebuie să schimbăm în noi acest comportament pentru a da copiilor un exemplu bun. Nu își strâng jucăriile, înseamnă că trebuie să-i motivăm și prin propriu exemplu să le arătăm că de fiecare dată noi ne ducem lucrurile la locul lor, să-i învățăm să ducă vesela murdară în chiuvetă și hainele murdare în coșul special.

Personal am abordat acest comportament cu Bogdan, îl implic în activitățile de rutină pe care le fac eu în fiecare zi, da știu că noi suntem mereu în grabă și nu avem timp, dar puțină răbdare și o atitudine pozitivă mă salvează de nervi. Oricum el e împreună cu mine toată ziua și am ales să-l implic și pe el decât să mă enervez că mă mi se împedică printre picioare. L-am lăsat să mă ajute să încarc mașina cu haine murdare, chiar dacă o face neîndemînatic la început cu timpul va fi mai bine, turnăm împreună detergentul și îl las să apese butonul de pornire și oprire, astfel el se simte implicat în activitățile noastre zilnice, dar cel mai important este bucuria de pe fața lui că a realizat ceva. Când șterg praful îi dau și lui o cârpă și îl încurajez să mă ajute, o face cu multă plăcere și mândrie care i se citește pe față, de aspirator îi este frică și se ascunde când trag cu el, în schimb îi place mult să șteargă podeaua cu mopul și îi dau pace să fac acest lucru, până obosește sau se plictiseste. Lăsați-i să ducă ei sacoșa cu gunoi și ajutați-i doar atunci când au nevoie sau o cer ei singurii, încurajați-i să facă cât mai multe lucruri singuri și nu săriți imediat în ajutor, ei sunt mai capabili decât ne dăm noi seama, de la o vârstă foarte mică. Astfel, cultivăm în ei responsabilități și îi învâțăm lucrurile practice care îi vor pregăti pentru viață.

img_7777

Iar cel mai mult îi face plăcere să gătim împreună, să amestece în clătite, să ruleze aluatul, să lipească plăcintele, și vă spun un secret ele nu vor fi perfecte, dar vor fi cele mai gustoase, deoarece vor fi gătite cu dragoste de niște mânuțe micuțe și pufoase 🙂

img_7363

Nu ezitați să implicați copii în tot ceea ce faceți și aveți răbdare cu ei că sunt micuți și neândemânatici însă fiți siguri că vor crește niște adulți puternici care se vor descurca în orice situație și vor ști să aibă singuri grijă de ei.

img_4824

Chiar sunt curioasă să aflu voi prin ce activități implicați copii voștri în viața de zi cu zi?

0 Comment 8694 Views

Related Post

Leave a Reply