Looking for something?

In Image

Bruschete de vinete

Bruschete de vinete

În sezonul cald cu toții căutăm alternative ușoare și sănătoase a rețetelor tradiționale. Nu avem chef nici să gătim ceva prea complicat, nici să mâncăm ceva foarte greu de digerat. Aceste bruschete sunt foarte ușor de pregătit, sunt atât de savuroase și sunt perfecte pentru cei care sunt la dietă sau cei care duc un mod de viață sănătos.

E păcat să nu profităm acum de sezonul legumelor proaspete care se găsesc peste tot, la piață, prin grădinile părinților sau buneilor. Putem improviza atât de multe rețete sănătoase și delicioase cu aceste legume și putem să schimbăm ingredientele rețetelor tradiționale cu alternative mai sănătoase, cum sunt aceste bruschete de vinete. Putem să schimbăm vinetele cu dovleceii sau cu ardeii dulci și vom avea același rezultat delicios și savuros, putem înlocui cașcavalul cu brânză de oi sau telemea, depinde deja de gustul fiecăruia și preferințele culinare.

Ingrediente: (porție pentru 2 persoane)

  • o vânătă
  • 2 roșii de mărime medie
  • un ardei dulce
  • usturoi
  • câteva frunze de spanac
  • 100 g cașcaval mozzarela
  • sare
  • piper negru
  • oregano
  • 3 linguri ulei de măsline

Mod de preparare:

Alegem o vânătă de mărime medie, cu suprafața uniformă. O spălăm bine și un uscăm cu un șervețel de bucătărie, apoi o tăiem rondele de dimensiuni egale, într-un bol punem uleiul, sarea, piperul și oregano apoi adăugăm vânăta tăiată rondele și amestecăm bine. Între timp pornim cuptorul la 180 de grade, pe tava de la cuptor punem hârtie de copt și aranjăm feliile de vânătă la distanțe egale. Roșiile și ardeiul le tăiem cubulețe mici, usturoiul îl dăm prin tocător și îl adăugăm la amestecul de roșii și ardei. Sărăm și piperăm după gust, adăugăm și 2 linguri de ulei de măsline, acest amestec îl punem cu o linguriță peste vânătă și dăm la cuptor pentru 25-30 minute, nu mai mult ca vânăta să nu înmoaie prea tare. Între timp dăm cașcavalul prin răzătoare, scoatem vinetele din rolă și punem cașcavalul peste aceste vinete. mai dăm la cuptor pentru 5-10 minute la funcția grill.

Le scoatem și savurăm aceste delicoase bruschete cu vinete sau le mai putem numi mini pizza 🙂

Eu le-am servit cu un sos tzatziki, care se pregătește foarte ușor tot de ce avem nevoie este iaurt grecesc, un castravete, un pic de suc de lămâie, usturoi, ulei de măsline, mărar, sare și piper.

Sper foarte mult că ve-ți încerca și voi aceste bruschete de vinete, vreau să știu dacă v-au plăcut sau poate le-ați încercat până acum și aveți o altă alternativă la această rețetă, cu drag aștept comentariile și rețetele voastre 🙂

0 Comment 902 Views

Related Post

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: