Looking for something?

In Image

Prima zi la grădiniță pentru Bogdan

Prima zi la grădiniță pentru Bogdan

În sfârșit a sosit momentul.

Și nu pentru noi, părinții, ci pentru Bogdan, el aștepta să meargă la grădiniță de vreo jumătate de an. Majoritatea copiilor din curtea noastră, prietenii de joacă a lui Bogdan, verișorii, merg la grădiniță, la școală și doar el era printre cei care stătea acasă cu mami. Copilul se plictisea vroia diversitate, vroia să meargă la grădiniță, să-și facă prieteni noi, să învețe lucruri noi. Întâi i-am spus că o să meargă când va avea 3 ani, când a împlinit 3 ani, grădinița s-a închis la reparație și când s-a deschis s-a îmbolnăvit Bogdan.

Și iată din atâta dorință, când a ajuns momentul să meargă la grădiniță s-a îmbolnăvit și ne-am văzut să amânăm mersul la grădiniță, Bogdan era foarte trist că a trecut ziua de luni și el nu a mers la grădiniță și trebuie iar să aștepte până luni. Dar s-a recuperat mai repede decât ne așteptam așa că miercuri a sosit ziua mul aștepteată, a sosit ziua să meargă la grădiniță.

Bogdan avea atâtea emoții, dar sincer, noi aveam mult mai multe. Am cumpărat flori pentru doamnele educatoare, am pregătit rucsacul cu lucrurile necesare, am pregătit împreună hainele cu care se va îmbrăca în dimineața următoare, și ne-am culcat, dar, de atâtea emoții nu a putut să doarmă până pe la 12. Dimineața însă s-a trezit repede, gata de o nouă provocare, și foarte emoționat s-a pregătit și se tot grăbea să nu întârzie la grădiniță.

Am intrat pe poarta grădiniței și copilul de atâtea emoții a început a zburda și a sări în sus de fericire. Am intrat in grupă, am căutat dulăpiorul, un pic a rămas dezămăgit că la el pe dulăpior era lipită o vulpiță iar pe dulăpiorul altui băiețel Fulger Mc Queen, dar i-a trecut repede. Nu avea răbdare să-și schimbe papucii că a și fugit în grupă la jucării, așa că a rămas mama cu florile în mână și cu lacrimile în ochi.

Am plecat pentru câteva minute și m-am întors să las ceva pentru educatoare, iar Bogdan stătea la masă cu încă un băiețel și mânca. 😉 Pentru cei care îl cunosc pe Bogdan, el nu prea mănâncă când mergem în ospeție, el nu mănâncă dacă nu îi place aspectul mâncării și în general, eu credeam că el este un copil timid, dar m-am înșelat. Și iarăși mama a rămas cu ochii în lacrimi, și mi-am dat seama că copilul meu a crescut, că este independent și că a intrat într-o altă etapă de dezvoltare iar eu am să-i fim mai puțin aproape, iar orele de după grădiniță nu o să-mi fie niciodată deajuns pentru momentele noastre de drăgosteală și de timp petrecut împreună.

M-am pornit spre casă, m-am întors înapoi, nu știam ce să fac cu acele 2 ore pe care le aveam, am decis să merg acasă, decât să aștept pe lângă grădiniță.

Când am venit să-l iau pe Bogdan, după doar 2 ore, el a rămas surprins, de ce așa repede, că el vrea să doarmă la grădiniță, să se joace, să mănânce prânzul, să iasă afară la terenul de joacă, să învețe, el încă nu a învățat nimic, cum să plece acasă?

Cu greu l-am convins să mergem acasă, până nu i-am promis că mâine vom veni iarăși la grădiniță nu a acceptat să meargă acasă. Și totuși copii noștri sunt cei care ne dau lecții de viață în fiecare zi, noi suntem cei care ne facem prea multe griji, prea multe probleme. Dar, sper din toată inima să fie la fel de entuziasmat și în viitor, să-și dorească să meargă la grădiniță, să-și dorească să cunoască lucruri noi, să fie mereu așa de curios cum este la moment.

 

 

0 Comment 715 Views

Related Post

Leave a Reply