Looking for something?

In Image

Criza de la 3 ani

Criza de la 3 ani

Ultima lună a fost foarte dificilă pentru mine ca părinte. De când Bogdan a împlinit 3 ani comportamentul lui s-a schimbat radical. Este foarte nervos, devine supărăcios și este foarte încăpățânat. E o adevărată misiune să îmi păstrez calmul, să nu cedez și să reacționez adecvat la situație. Welcome to my world 😉

 

Până la 3 ani copilul face cunoștință cu lumea din jur, după această vârstă copilul începe să facă cunoștință cu sine însuși. Copilul este mai atent la emoțiile pe care le are, la reacția celor din jur la comportamentul său, astfel, manipulând cu emoțiile părinților. La această vârstă copilul începe să-și creeze individualitatea și să-și expună punctul de vedere. El singur nu știe cum să se descurce cu emoțiile și trăirile care îl încearcă și astfel, se manifestează prin mijloacele care i se par cele mai adecvate situației: plânsul fără motiv, datul din picior, refuzarea să îndeplinească o cerință a părinților, refuzul ajutorului unui matur, aruncarea jucăriilor, etc. Iar acest proces prin care trece copilul este unul normal în cadrul dezvoltării personalității copilului, nu trebuie privit ca un proces negativ.

M-am documentat foarte mult la această temă, dar totuși cred că nu e de ajuns, și fiecare copil e diferit și mai sunt și excepții. Dar, vreau aici, să împărtășesc cu voi despre experiența noastră împreună cu Bogdan și cum trecem noi peste această perioadă.

  • La această vârstă copilul își încearcă foarte mult individualitatea, și părinții trebuie să accepte această fază ca atare, fără să intervină evaziv în formarea personalității copilului.
  • Bogdan este foarte agitat uneori și acasă și la terenul de joacă și atunci când ieșim în oraș, important este că eu nu uit că indiferent dacă suntem acasă, sau undeva unde avem public, nu contează,  în această criză sunt eu și copilul meu, părerea celor din jur nu contează, eu nu strig la el, pentru a arăta cuiva cât de educat este copilul meu, nu îl cert, nu îi spun că îl las acolo și plec fără el. Mă cobor la nivelul lui, încerc să-i vorbesc, dacă nu reacționează nu insist, aștept să treacă supărarea sau criza și mai apoi îl întreb ce s-a întâmplat, de ce s-a supărat și încercăm împreună să găsim rezolvarea problemei.
  • Noi, eu și soțul meu, nu l-am pedepsit niciodată pe Bogdan și nici nu o vom face, iar în momentul unei crize îi inutil să-l cerți că nu are sens, nu te aude și nici tu nu-l ajuți cu nimic făcând asta. Îl las să-și trăiască emoția de moment, s-o accepte și să știe pe viitor cum să reacționeze când va ma fi într-o astfel de situație.
  • Nu strig, nu țip, nu îl cert (știu că e foarte dificil în momentul când copilul te duce la limită).
  • În această perioadă Bogdan a devenit foarte competitiv și dependent de atenție, el vrea mereu să fie primul, să câștige, și asta nu e un lucru rău, dar nu în exces, și noi încercăm să-i explicăm că uneori în viață mai pierzi, și nu poți fi primul în toate, nu acceptă deocamdată, dar lucrăm la acest capitol.
  • Independența este un lucru pe care Bogdan îl descoperă la moment, vrea să facă totul de unul singur, să descuie ușa, să deschidă frigiderul, să amestece el în mâncarea lui,  să traverseze singur drumul și credeți-mă e mai ușor să-l încurajezi să facă totul singur, decât să-i interzici, te asiguri doar că nu e nici un pericol real și privești totul de la distanță mică. Copilul își impune unele limite și încearcă să le depășească iar asta îi pregătește pentru viața de adult când va avea de luat decizii de unul singur și nu îi va fi frică să încerce lucruri noi.
  • Eu nu îl ajut pe Bogdan la activitățile zilnice, doar dacă mi-o cere.
  • Când simt că se apropie un moment de criză încerc să-i îndrept atenția spre ceva ce știu că-i place, citim o carte, sau decupăm aplicații sau pur și simplu încep să alerg și-l rog pe el să mă prindă, sau ne jucăm cu mașinile, sau îl rog să mă ajute la gătit.
  • Copilul în această perioadă devine și foarte încăpățânat, să nu încurcăm încăpățânarea cu alintatul, și n-o face pentru a ne provoca pe noi maturii, e o încăpățânare inofensivă, care nu are scop jignirea egoului nostru de părinte. El se descoperă pe sine într-o postură nouă, își impune autoritatea și se afirmă ca persoană împortantă într-un grup, acest caz familia.
  • Noi îl implicăm pe Bogdan în discuțiile noastre, în evenimentele din viața noastră, în călătoriile pe care le facem, nu îl excludem niciodată.

Aș vrea să știu voi ce soluții ați găsit pentru a trece mai ușor prin criza de la 3 ani? Împărtășiți-vă și cu noi cu experiența voastră și metodele care au fost bune pentru voi și pentru copiii voștri.

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

0 Comment 391 Views

Related Post

Leave a Reply